duminică, 7 martie 2021

UNIVERSUL MEU - de Elena Oprica

 




UNIVERSUL  MEU

de  Elena  Oprica



Să visez până mă sting...
 Mi-este alinarea vieţii,
 Apogeul să ating
 Până-n roua dimineţii.

 Am un trup ce-l port lumesc,
 Umblă, tremură, îl doare,
 Când visez, îl părăsesc
Şi plutesc din zare-n zare.

 Sunt cum vreau acolo, sus,
 Limitele nu există,
Nu mai simt teamă de-apus,
 Nu mai sunt pierdută, tristă...

Tot ce scriu, rămâne scris,
 Reci suspine pe hârtie,
 Dar în univers de vis
 Chiar trăiesc o poezie...

 Pot să fiu prinţesă, floare,
 Sau din nou să fiu copil,
 Mă transpun în orice stare,
 Nu mai sunt doar trup fragil...

 Pot să simt chiar şi parfumuri
 Ce plutesc prin depărtări
Şi-mi apar deodată drumuri
 Către alte noi visări...

 Zbor prin zeci de constelaţii,
 Unde dorul mă îndrumă,
Unde-s dulcile tentaţii
 Cu miros şi gust de Lună.

Universul mi-e visarea
 Iar visarea-Univers,
 Doar pământul îmi e jalea
 Ce suspină viu prin vers.





INIMA - COPIL - de Larysa

 





INIMA  -  COPIL

de  Larysa


Inimii, nu poţi să-i spui
 "Taci şi pune-ţi pofta-n cui !"
 Nici n-ai cum să o fereşti
 De bătăi mai nebuneşti...

 Inima e un copil fraged, jucăuş, subtil...
 Plânge când se mai loveşte,
 Cu dureri şi vise, creşte.

 Dacă-i zici inimii "stai,
 Nu râvni la prinţi pe cai,
 La poveşti ce n-au fost scrise,
 La senzaţii interzise...",

 Te-ascultă cuminte, rece,
 Dar face prin "cap" ce-i trece...
 Chiar de zbate şi oftează,
Tot trupul îl alarmează,

N-are teamă de morminte,
 Căci inima n-are minte,
 Cât bate, încet sau tare,
 Tot copil e până moare...

Şi-apoi, ce-o mai ocroteşti,
 Din al ei mers s-o opreşti ?
 Las-o-aşa, în fantezie
 Măcar ea copil să fie !








VISE DEMODATE - de Elena Oprica






VISE  DEMODATE


de  Elena  Oprica


Parfum de vise demodate
 Petalele mi-au înflorit
Şi am trăit şi am murit
Şi poate că s-au veştejit
 Simţirile, de dor uscate.


 Nu pot să ştiu până nu vii
 Iubire, cu simţiri de vară
Ce-ascunde freamăte prin seară
De parcă-ar fi întâia oară
Când inima mi-ar tresări...


 Eu n-am speranţe, n-am iluzii
 Dar vezi...neliniştea mi-e lege
 Trupul flămând nu înţelege
Şi cine vraja să-mi dezlege?!
 Blestem e gândul în confuzii...


 Nu ştiu pe cine să mă supăr,
 Iubesc, urăsc, oare pe cine...
 Pe cineva ce nu mai vine
 Iar de-ar veni, aş fi ruine...
 Mă-ntreb atunci, de ce tot sufăr ?!


 Cu siguranţă e momentul
 Când mă îndrept spre-nţelepciune
 Când mintea întrebări propune
 Cu adânciri de raţiune
 Când îţi priveşti în ochi prezentul.


 Poate mai stau un timp prin lume
 Dar ce să fac în acest timp...
 Doar să trăiesc fără sâ simt ?!
 Vreau tot cu vise să m-alint
 Să le dau viaţă şi chiar nume...


 Vreau să iubesc cerul cu stele
 Cu lună, soare, nori de fum,
 Să mă-ntâlnesc cu viaţa-n drum
 Să-i dau bineţe şi să-i spun
 Că nu pot fără mângâiere...


 Dar astea-mi sunt în urmă toate
 Căci tot la fel ca voi trăiesc
 Într-un decor nebun, lumesc
Şi asta-i tot ce îndrăznesc:
 Parfum de vise demodate...











luni, 1 martie 2021

SUNT PRIMĂVARĂ - de Ioana Voicilă Dobre

 




SUNT  PRIMĂVARĂ 

de Ioana Voicilă Dobre



Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nfloreşte vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!

Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvata ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am
să ţi-o fur!

Am ochi scânteieri
de stele noi
şi sufletul
deschis spre soare.
Sunt primăvara,
darnică în ploi,
mamă
seminţei roditoare!